miercuri, 4 august 2010

DNS cache cu surprize!

Ieri s-a întâmplat ceva interesant. Am intrat pe unul dintre sit-urile mele să public un articol. Când colo, observ că lipsește ultimul articol publicat, ca și cum cineva l-ar fi șters! Măi să fie ”iar a hackuit cineva Wordpress-ul”, îmi zic. Mă autentific, intru în partea de administrare, mă uit după articol... nicăieri. În fine îmi păstrez calmul, public noul articol toate merg normal, mă uit pe sit, nu apar mesaje de genul ”hacked by...” sau link-uri către sit-uri deochiate. De fapt totul părea suspicios de normal - cel puțin pentru mine. Fiincă nu era nimic vizibil pe sit, ca un bun administrator, mă uit în codul sursă de pe prima pagină să vad dacă nu am acolo ceva cadouri de cod malițios. Dar nimic... . Apoi încerc alt raționament: ”dacă apar toate articolele cu excepția ultimului, înseamnă este posibil ca sit-ul să folosească altă baza de date, în care nu există articolul respectiv!” Sigur era chiar sit-ul care-l mutasem de o săptămână de la un provider de hosting pe un alt server. Dar, pe de altă parte ”sunt sigur că am pus nameserverele corect!” Că doar ieri mergea... ăla care trebuie.”
Și ca să nu mă mai cufund și mai mult în superstiții i-am dat un ping. Și surpriză! nameserverul care răspundea era chiar al provider-ului. Cum așa, mă autentific la rotld și mă uit la lista de nameservere care erau în ordinea corectă dar, pe ultima poziție se găsea un ns de-al vechiului provider - și nu știu cum reușea să fie mai rapid decât primele două! În fine l-am eliminat din listă și am corectat problema.
Mă rog, putea și el să zică un NORECORDS că și așa le-am cerut să-mi suspende contractul.

Niciun comentariu:

 

Blogul s-a mutat la o noua adresa!

Vei fi redirectionat automat la noul domeniu. Daca nu vrei sa astepti mergi la http://adrian.silimon.eu/ si nu uita sa-ti actualizezi semnele de carte (bookmarks).