marți, 2 noiembrie 2010

Ce înţeleg eu din politica românească ....

Aseară, din greşeală cred, am nimerit pe un post adus de ”vânt” cu o emisiune în care, după o nouă încercare eşuată  de a obţine ”capul lui Boc”, se schimbau opinii politice între doi domni de la PSD/PNL şi unul de la PDL.
Deşi am urmărit doar câteva minute discuţia, mi-au rămas întipărite în minte câteva replici intersante:
”- Şi dacă ajungeţi dumneavoastră la guvernare, de unde o să faceţi rost de bani?”
”- O sa distrugem mafia din PDL ... cu shimburi de terenuri şi alte bunuri .... şi de acolo o să vină foarte mulţi bani....”
Replica asta îmi aduce aminte de reacţia lui Ion din bancul ăla când îl striga vecinu să vină mai repede acasă că i-a căzut soacra în fântână : ” - Nu mă face să râd că mi-i crăpată buza!”.

Am impresia că în România avem două partide: Fabuliştii şi Capitaliştii. Primii care încă se îmbată numai cu gândul că ar putea ajunge să preia din nou puterea. De fapt cred că unii nici nu urmăresc să facă ceva mai bun în România, de asta nu am auzit de nici un program concret de legi sau ordonanţe care să îmbunătăţească situaţia actuală, din partea lor. Cred că principala lor ţintă e să revină din nou pe ”cai”, apoi Dumnezeu cu mila. Ceilalţi, cel puţin sunt mai pragmatici şi mai fac câte ceva din câte îşi propun.

Desigur, situaţia e departe de a fi roz, însă trebuie să refuzăm ipocrizia pe care o transmit multe dintre personajele  de pe sticlă.

Niciun comentariu:

 

Blogul s-a mutat la o noua adresa!

Vei fi redirectionat automat la noul domeniu. Daca nu vrei sa astepti mergi la http://adrian.silimon.eu/ si nu uita sa-ti actualizezi semnele de carte (bookmarks).